Impresii de la Gala G3P

Oana Stefăniţă

Castigatoare a concursului de eseu “De ce să participăm la viaţa comunităţii”

“I care” sau „Je m’en fiche”? Tu ce alegi?

23 septembrie  2010- o seară în cinstea cetăţenilor responsabili sau, cu alte cuvinte, Gala Premiilor Participării Publice. Printre comentariile savuroase ale lui Florin Iaru, printre oameni care nu s-au gândit doar la ei şi au investit resurse considerabile în schimbări care să ne facă viaţa mai uşoară şi mai frumoasă, printre acte de curaj şi mărinimie sau printre diplome şi aplauze, ar fi trebuit să se mai afle ceva… Poate întrebarea – eu ce pot să fac pentru a schimba viaţa de zi cu zi în una mai bună pe termen lung?, sau poate conştientizarea faptului că se poate face şi la noi ceva cu multă răbdare şi determinare, poate gândul că transformările pe care le dorim depind în mare măsură de noi, poate mândria şi mulţumirea că mai sunt şi oameni cărora le pasă.

Premiile acordate ar trebui privite doar ca o răsplătire simbolică a conştiinţei treze, a raţiunii încă prezente, a dăruirii în favoarea unei cauze. Cu toate acestea, ar trebui să ne întrebăm de ce premiem un comportament care ar trebui să fie normal? Oare oamenii nu sunt capabili de acţiuni care nu sunt ghidate de pragmatism, de dorinţa de a fi lăudaţi, apreciaţi public, răsplătiţi simbolic sau material? De ce trebuie să îi încurajăm prin gale, alegând proiecte de anvergură care au beneficiat de mai multă vizibilitate în spaţiul public, în loc să ne autoeducăm şi să îi educăm pe ceilalţi în spiritul responsabilităţii, în spiritul lui „I care!” şi nu al lui „ Je m’en fiche!”.

Ne place să ne implicăm în acţiuni de voluntariat, să mergem la strâns gunoiul sau la plantat copaci în acţiuni mediatizate sau distractive, milităm pentru mersul cu bicicleta sau pentru economisirea energiei şi de fapt mulţi nici nu ştim să mergem pe bicicletă, când suntem singuri lăsăm cât mai multe becuri aprinse pentru o atmosferă mai „friendly”, nu am plantat niciun copac din proprie iniţiativă şi neorganizat, iar după ce mergem la pădure mai lăsăm câte o urmă pe ici, pe colo, scuzându-ne că nu exista nici un coş de gunoi. Deja trăim într-o ţară în care există o pasiune pentru comportamentul – vorbă multă şi acţiuni inexistente sau de formă. Dacă putem schimba ceva prin acţiuni organizate, în grup, la modă şi apoi chiar şi premiate, de ce să nu trecem la următorul pas- acţiuni individuale, anonime, dezinteresate şi nepremiate? E o modă la noi să adoptăm toate modele, iar acum e „cool” să fii implicat în acţiuni de tip ecologist sau să faci CSR dacă vrei să fii o companie respectabilă. Ce ar fi să nu mai fim la modă, ci doar să ne pese? Toate acţiunile care şi-au propus să schimbe ceva, să repare sau să rezolve o problemă conţin implicit un mesaj spre formarea şi educare oamenilor într-un stil nou şi cu asta ar trebui să rămânem, nu doar cu aprecierea pentru faptele lor sau cu dorinţa de a adopta o modă.

Un trend nou e bun atât timp cât nu rămâne un trend, atât timp cât tinde să devină ceva normal, ceva din viaţa de zi cu zi şi nu doar ceva ocazional. Toate astea nici nu necesită a fi privite ca o datorie, ci din contra pot fi distractive şi utile. În urma galei cu pricina, pe lângă aprecierea pentru nişte oameni care au arătat că se poate ca şi noi să schimbăm ceva şi dorinţa de a mă implica mai mult şi mai des în activităţi pentru comunitate, am rămas cu gândul la bicicleta pliabilă… Da, poate sună egoist şi cu gândul la distracţie, dar tocmai asta e şi ideea! Schimbările, atitudinile pe care le vrem transformate nu vor fi mobilizate într-atât de simţul datoriei, al responsabilităţii sau moralităţii, ci de simţul pentru util, plăcut şi distractiv. Prin urmare cred că mă voi distra mai mult pe bicicletă, cu sau fără companie, decât în autobuz sau metrou! Plăcutul e evident, beneficiile personale şi mai evidente! Transformarea bicicletei din mijloc de recreare în unul de transport poate fi un început spre îmbinarea pragmatismului cu hedonismul, spre protejarea sănătăţii proprii şi a mediului, spre întoarcerea către plăcerile care ne fac bine.

Concluzia -transformările majore încep de la lucruri mărunte, tocmai din acest motiv dacă vrem să schimbăm lumea, putem începe cu cei din jurul nostru şi cu mediul apropiat. Asta nu înainte de a începe cu noi înşine!

Oana despre ea

Absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, iar în prezent masterandă la Managementul Proiectelor – cu predare în limba engleză, din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. În viitor sper să iniţiez proiecte care vor aduce schimbări în mai bine.

În anii de studenţie am activat ca voluntar în cadrul PRIME România – Asociaţia Studenţilor la Comunicare şi Relaţii Publice, în cadrul căreia am contribuit la organizarea de evenimente de relaţii publice.

Îmi place să spun despre mine că sunt Z-ul care completează alfabetul :-) , metaforic vorbind.